Sunt lucrări care costă mult și se văd puțin, și lucrări care costă puțin și se văd surprinzător de mult. Izolarea țevilor de apă caldă și a boilerului face parte din a doua categorie. Materialele se cumpără cu o sumă modestă dintr-un magazin de bricolaj, montajul durează o după-amiază, nu cere spart pereți și nu cere aprobări. Iar efectul se resimte în fiecare zi, pentru că apa caldă e singurul consum din casă pe care îl produci indiferent de anotimp.
Unde se pierde efectiv căldura
Apa caldă pierde energie în trei locuri, iar ordinea lor de importanță surprinde pe mulți.
Prin pereții boilerului, continuu, douăzeci și patru de ore pe zi. Rezervorul e izolat din fabrică, dar izolația are o grosime limitată de dimensiunile aparatului, iar la modelele mai vechi materialul s-a tasat. Pierderea aceasta se numește pierdere în staționare și se produce chiar dacă nu deschizi niciun robinet.
Prin țevile de distribuție, atât cât apa stă în ele. După ce închizi robinetul, țeava rămâne plină cu apă fierbinte care se răcește lent în perete sau în plafonul fals. Toată căldura aceea se pierde în structura clădirii. La următoarea utilizare, lași apa să curgă până se încălzește din nou.
Prin racordurile de la boiler, care sunt scurte, dar metalice și groase. Un cot de alamă neizolat, montat direct pe ieșirea boilerului, funcționează ca un radiator în miniatură și scoate căldură din rezervor prin conducție, chiar și când nu curge apă. Este cel mai neglijat punct din toată instalația.
La aceste trei se adaugă, în casele cu instalație de recirculare, pierderea din bucla care menține apa caldă permanent în circulație.
Cât pierde boilerul tău când nu îl folosește nimeni
Măsurarea e simplă și nu cere aparatură specială. Alegi o zi în care pleci de acasă. Citești indexul contorului dimineața, verifici că boilerul e singurul consumator semnificativ rămas pornit, apoi citești indexul din nou seara. Diferența, corectată cu ce mai consumă frigiderul și restul aparatelor de fond, este energia consumată exclusiv pentru a menține apa caldă în rezervor.
Pentru un boiler electric obișnuit, rezultatul se măsoară în fracțiuni de kilowatt-oră pe zi, dar înmulțit cu trei sute șaizeci și cinci de zile devine o cifră care nu mai e neglijabilă. Metoda completă de a separa acest consum de restul casei e descrisă în ghidul despre estimarea consumului unui boiler electric, iar cifra obținută acolo îți spune direct cât ai de câștigat dintr-o izolație mai bună.
Un test rapid, fără calcule: pune palma pe carcasa boilerului după câteva ore în care nu s-a folosit apă. Dacă e cald la atingere, izolația lasă căldura să scape. Un boiler bine izolat rămâne aproape la temperatura camerei pe exterior. Același test se face pe țeava de ieșire, la o jumătate de metru de aparat.
Ce material alegi și ce grosime
Pentru țevi, materialul standard este tubulatura izolantă din cauciuc elastomeric cu celule închise sau din polietilenă expandată. Se vinde la metru, în diametre care corespund țevilor uzuale, deja crestată longitudinal ca să o poți deschide și îmbrăca peste țeavă.
- Diametrul interior trebuie să corespundă exact diametrului exterior al țevii. Prea larg, lasă un strat de aer care circulă și transportă căldura; prea strâns, nu intră.
- Grosimea peretelui contează mai mult decât crede lumea. Un strat de nouă milimetri e mai bun decât nimic, dar treisprezece sau nouăsprezece milimetri fac o diferență clară, mai ales pe trasee lungi și în spații neîncălzite.
- Celulele închise sunt obligatorii acolo unde poate apărea condens. Materialul cu celule deschise absoarbe umezeala și își pierde proprietățile.
- Rezistența la temperatură trebuie verificată dacă izolezi și țevile de tur de la centrală, unde apa e mai fierbinte decât cea menajeră.
Pentru boiler, dacă modelul e vechi și carcasa e caldă, există pături izolante special făcute pentru rezervoare. Se montează peste carcasă și se fixează cu chingi. Aici e nevoie de atenție: nu se acoperă panoul de comandă, nu se acoperă termostatul, nu se acoperă plăcuța de identificare și, la boilerele pe gaz, nu se acoperă în niciun caz zona arzătorului sau evacuarea gazelor arse. La un boiler pe gaz, orice intervenție care ar putea afecta arderea sau evacuarea se face doar prin instalator autorizat.
Cum se montează corect, punct cu punct
Lucrarea nu e complicată, dar are câteva detalii care fac diferența între o izolație eficientă și una decorativă.
- Oprește alimentarea. La un boiler electric, scoate-l de sub tensiune de la siguranța din tablou, nu doar de la butonul aparatului, și lasă apa să se răcească suficient cât să poți lucra fără să te opărești.
- Curăță și usucă țeava înainte de montaj, ca banda adezivă să prindă.
- Îmbracă tubulatura pe traseul drept și lipește crestătura longitudinală cu adezivul recomandat sau cu bandă adezivă specifică, pe toată lungimea. O crestătură rămasă deschisă anulează o bună parte din efect.
- Tratează coturile. Se taie două bucăți în unghi de patruzeci și cinci de grade și se îmbină, sau se folosesc coturi preformate. Coturile neizolate sunt cea mai frecventă scăpare.
- Izolează fitingurile, teurile și robineții, lăsând accesibil doar ce trebuie manevrat. Pentru robineți există capace izolante detașabile.
- Continuă izolația prin trecerile prin pereți și prin spațiile din spatele mobilierului, acolo unde ajungi.
- Nu lăsa capete libere. Fiecare capăt de tubulatură trebuie închis, altfel aerul circulă prin interior.
Prioritatea, dacă nu ai timp de tot traseul: primii doi metri de la ieșirea boilerului și toate porțiunile care trec prin spații neîncălzite — pod, subsol, garaj, casa scării. Acolo diferența de temperatură e maximă, deci și pierderea.
Recircularea apei calde, confortul care costă
În casele mari, unde baia e departe de sursă, se montează adesea o buclă de recirculare cu o pompă mică, ca să ai apă caldă instantaneu la robinet. Confortul e real. Costul, la fel: bucla menține permanent apă fierbinte pe zeci de metri de țeavă, iar toată căldura pierdută pe traseu trebuie reprodusă.
Dacă ai o astfel de instalație, izolarea buclei nu e opțională, e obligatorie, altfel plătești căldură pentru pereți. În plus, merită să pui pompa de recirculare pe un programator sau pe un termostat: să funcționeze doar în intervalele în care chiar folosiți apă caldă, dimineața și seara, nu douăzeci și patru de ore din douăzeci și patru.
Restul obiceiurilor care reduc factura de apă caldă — temperatura setată pe boiler, durata dușurilor, capul de duș cu debit redus, spălatul pe mâini cu robinetul pe rece — sunt tratate detaliat în materialul despre economia la încălzirea apei fără renunțarea la dușuri calde, și se combină foarte bine cu izolația, pentru că atacă partea cealaltă a problemei: apa efectiv consumată.
Unde te oprești
Nu totul merită izolat. Țeava de apă rece nu are nevoie de izolație termică din motive de energie, deși un strat subțire poate preveni condensul vara într-o baie umedă. Nu se izolează coșurile de fum, tuburile de evacuare a gazelor arse, zonele din jurul senzorilor de temperatură sau vasele de expansiune. Nu se acoperă supapele de siguranță și nu se blochează accesul la ele.
Nu are rost nici să izolezi un traseu de treizeci de centimetri într-o cameră încălzită, unde căldura pierdută rămâne oricum în casă. Efortul se concentrează acolo unde căldura pleacă din anvelopa termică.
Ceea ce face lucrarea aceasta remarcabilă este raportul dintre efort și rezultat. Nu schimbi niciun aparat, nu renunți la nimic, nu îți schimbi obiceiurile, iar economia curge în fiecare zi, în tăcere, ani la rând. Face parte din categoria mai largă de intervenții prin care reduci consumul fără să cumperi echipamente noi, și e probabil cea cu cel mai bun raport dintre banii cheltuiți și kilowații-oră salvați. Singura condiție e să nu o faci pe jumătate: o izolație cu coturi lăsate goale și crestături nelipite arată bine, dar lucrează prost.
