Împământarea e partea din instalația electrică despre care se vorbește cel mai mult și se verifică cel mai puțin. Toată lumea știe că „trebuie să ai împământare”. Foarte puțini știu dacă o au cu adevărat, pentru că prezența celui de-al treilea contact în priză nu dovedește absolut nimic.
O priză cu contact de protecție la care nu ajunge niciun conductor arată identic cu una funcțională. Diferența se vede o singură dată: în secunda în care un aparat defect îți ajunge sub mână.
Ce face împământarea în momentul unui defect
Un aparat cu carcasă metalică – o mașină de spălat, un cuptor, un boiler – are înăuntru conductoare sub tensiune, izolate de carcasă. Când izolația cedează, faza atinge carcasa. Din acel moment, obiectul din bucătăria ta e sub tensiune.
Fără conductor de protecție, carcasa rămâne sub tensiune și așteaptă. Nu se întâmplă nimic vizibil: aparatul funcționează, siguranța nu declanșează, nimic nu miroase. Curentul găsește un drum spre pământ abia în clipa în care cineva atinge carcasa având, în același timp, contact cu o suprafață conductoare – podeaua umedă a băii, țeava de la chiuvetă, calorifer.
Cu conductor de protecție legat corect, carcasa e conectată la pământ printr-un traseu de rezistență foarte mică. În momentul defectului, curentul o ia pe acolo instantaneu, iar valoarea lui e suficient de mare încât siguranța automată să declanșeze. Aparatul rămâne fără tensiune înainte să apuce cineva să-l atingă.
Mecanismul complet, de la priza de pământ până la modul în care se închide bucla de defect, e explicat pe larg în articolul despre cum funcționează împământarea unei locuințe.
Priza de pământ, conductorul de protecție și legătura de egalizare
Sistemul are trei componente distincte, iar oamenii le confundă frecvent între ele.
Priza de pământ este partea îngropată: electrozi, platbandă zincată sau centura din fundație. Ea face legătura fizică cu solul. La blocuri, ea aparține clădirii, nu apartamentului.
Conductorul de protecție este firul galben-verde care pleacă din bara de protecție a tabloului și ajunge la fiecare priză, la fiecare carcasă metalică, la fiecare corp de iluminat cu carcasă conductoare.
Legătura de egalizare a potențialelor este acea conexiune, obligatorie în băi, care leagă între ele țevile metalice, cada, suportul de duș și conductorul de protecție. Rolul ei e ca toate obiectele metalice din încăpere să fie la același potențial, ca să nu existe o diferență de tensiune între cadă și robinet.
Lipsa oricăreia dintre cele trei slăbește tot sistemul. O priză de pământ excelentă nu ajută dacă firul galben-verde s-a oprit în doza din hol.
Cum verifici, fără aparatură scumpă, dacă ai contact real
Există câteva verificări la îndemână, în ordinea de la simplu la serios.
- Testerul de priză cu LED-uri se cumpără ieftin din orice magazin de bricolaj. Îl bagi în priză și combinația de leduri îți spune dacă lipsește protecția, dacă faza și nulul sunt inversate, dacă lipsește nulul. Nu îți spune calitatea împământării, dar detectează cazul cel mai frecvent: contactul complet neconectat.
- Deschiderea unei prize, cu circuitul oprit de la tablou și verificat cu un creion de tensiune, îți arată dacă la borna de protecție ajunge un conductor galben-verde sau dacă acolo e gol. Atenție: dacă acolo găsești o punte spre borna de nul, nu ai împământare, ai o improvizație periculoasă.
- Verificarea în tablou: caută bara galben-verde și numără câte fire pleacă din ea. Dacă are trei fire pentru douăzeci de prize, ceva nu se leagă.
Testerul de priză are o limitare importantă, pe care merită să o știi: în instalațiile în care contactul de protecție a fost legat la nul, el poate arăta „corect”. De aceea verificarea vizuală rămâne necesară.
Măsurarea reală: ce face electricianul
Verificarea serioasă se face cu aparate dedicate și presupune trei măsurători principale: rezistența prizei de pământ, continuitatea conductorului de protecție de la tablou până la ultima priză și impedanța buclei de defect, adică dacă protecția chiar declanșează la timp în caz de scurt la carcasă.
Valorile-limită depind de tipul de rețea și de protecțiile montate, iar cerințele se schimbă în timp, așa că nu circula cu o cifră ținută minte din auzite; cere buletinul de verificare (PRAM) de la un electrician sau un laborator autorizat și citește valorile măsurate acolo. O verificare periodică e rezonabilă la câțiva ani și obligatorie după orice lucrare majoră la instalație.
Improvizația care omoară: nulul legat la contactul de protecție
Este cea mai răspândită „soluție” din apartamentele vechi. Se face o punte între borna de nul și borna de protecție a prizei, iar testerul se liniștește. Aparent, ai împământare. În realitate ai creat un mecanism care poate pune sub tensiune carcasele tuturor aparatelor legate așa.
Motivul e simplu: dacă nulul se întrerupe undeva pe traseu – într-o doză, la o clemă slăbită, în tabloul de scară – atunci prin puntea aceea ajunge faza direct pe carcasa metalică a aparatului. Un fir slăbit devine, brusc, o problemă de viață și de moarte. De ce cei doi conductori nu sunt același lucru, deși pornesc uneori din același punct, e detaliat în materialul despre diferența dintre nulul de protecție și cel de lucru.
În apartamentele unde refacerea instalației nu e posibilă imediat, soluția intermediară acceptată e montarea unei protecții diferențiale, care sesizează scurgerile de curent chiar și fără conductor de protecție și taie alimentarea rapid. Nu înlocuiește împământarea, dar reduce semnificativ riscul de electrocutare – motiv pentru care releul diferențial a devenit obligatoriu într-o locuință.
Dacă locuiești într-o clădire construită înainte de anii ’90 și nu ai refăcut niciodată instalația, presupune că nu ai împământare până nu îți dovedește cineva contrariul, cu aparat în mână. Costă câteva sute de lei o verificare făcută de un electrician autorizat, iar rezultatul îți spune exact ce ai de făcut: nimic, o completare de conductor de protecție sau o refacere pe bucăți. Este una dintre puținele verificări la care nu merită să economisești și, mai ales, nu e o lucrare de făcut singur.
