Mansarda este spațiul care se amenajează cel mai des prost din punct de vedere electric. Motivul e simplu: aproape întotdeauna vine după casă. Instalația inițială a fost gândită pentru un pod nefolosit, cu un bec și un întrerupător, iar apoi cineva decide că acolo vor sta doi copii, un birou și o baie. Ce urmează e, în cel mai bun caz, o extindere improvizată din primul circuit disponibil.
O mansardă amenajată corect are propriul ei sistem, nu o prelungire a etajului de dedesubt. Iar particularitățile ei tehnice sunt suficient de multe încât să merite tratate separat.
Un tablou secundar, nu prelungiri de la parter
Prima decizie, și cea mai importantă, este montarea unui tablou de distribuție secundar la nivelul mansardei, alimentat printr-o singură coloană dedicată din tabloul general. Coloana se dimensionează pentru sarcina totală estimată, de regulă cu conductor de 6 sau 10 mmp pentru o mansardă locuită, și se protejează la origine cu un disjunctor propriu.
Avantajele sunt practice, nu teoretice. Poți izola electric întregul nivel fără să oprești casa. Ai secțiuni scurte de la tablou la consumatori, deci căderi de tensiune mici. Și, mai ales, ai loc să grupezi circuitele cum trebuie, în loc să înghesui încă opt siguranțe într-un tablou plin de la parter.
Împărțirea minimă pe circuite arată cam așa:
- Iluminat – conductor de 1,5 mmp, protecție 10 A. Un circuit e suficient pentru o mansardă mică, două dacă are mai mult de trei încăperi.
- Prize generale – 2,5 mmp, protecție 16 A. Un circuit la maximum 8-10 prize, împărțite pe camere, nu în serie prin toată mansarda.
- Circuit dedicat pentru baie, cu prizele ei, protejat obligatoriu cu diferențial de 30 mA.
- Circuit separat pentru aerul condiționat, dacă e prevăzut, dimensionat după fișa unității.
- Circuit pentru încălzire electrică – covor în pardoseală în baie, radiator, sau alt consumator fix, calculat individual.
Diferențialul nu e opțional și nici nu e o cheltuială pe care merită să o negociezi. Într-o mansardă, cu structură de lemn și cu umezeală posibilă din condens, protecția la curent rezidual este exact bariera dintre un incident minor și un incendiu. Detaliile despre cum funcționează sunt în articolul despre releul diferențial și de ce e obligatoriu într-o locuință.
Traseele: unde se greșește cel mai des
Într-un perete de cărămidă, cablurile se pozează în șanț și se tencuiesc. Într-o mansardă, pereții sunt din gips-carton pe structură metalică, iar acoperișul e din căpriori de lemn cu vată minerală între ei. Regulile se schimbă complet.
Cablurile nu se lasă niciodată libere prin vată. Vata minerală limitează disiparea căldurii, iar un conductor încărcat, îngropat în izolație, se încălzește peste ce prevede calculul. Se pozează în tub de protecție rigid sau riflat, prin spațiul dintre placă și izolație, sau pe traseu ventilat.
La trecerea prin profilele metalice de gips-carton, găurile trebuie prevăzute cu inele de protecție. Marginea tăiată a unui profil zincat este ascuțită și taie izolația unui cablu în ani de vibrații și dilatări. Este una dintre cauzele frecvente de scurtcircuit apărut la trei-patru ani după recepție, când nimeni nu mai bănuiește montajul.
Distanța față de coșul de fum sau față de tubulatura de la un șemineu trebuie respectată strict, minimum ce prevede producătorul coșului, de obicei 5-10 cm cu material incombustibil între. Și, evident, nicio doză nu se îngroapă definitiv sub placa de gips. Fiecare îmbinare trebuie să rămână accesibilă printr-un capac.
Ce se schimbă din cauza formei acoperișului
Mansarda are pereți înclinați, iar asta afectează lucruri banale. Întrerupătoarele se montează la 90-110 cm de pardoseală, dar pe peretele drept, nu pe pantă, unde ar fi incomode și greu de fixat. Prizele se pun pe zona verticală de sub streașină, la 30-40 cm, sau pe pereții de compartimentare interiori.
Corpurile de iluminat aplicate pe tavanul înclinat trebuie alese pentru montaj pe suprafață înclinată; multe spoturi încastrate nu sunt certificate pentru contact direct cu izolația termică și au nevoie de o cutie de protecție ignifugă în jur. Marcajul care contează este cel care indică montajul admis în contact cu materiale izolante.
Ferestrele de mansardă cu acționare electrică, jaluzelele exterioare motorizate și senzorii de ploaie cer alimentare la punctul lor, prevăzută din faza de structură. Nimeni nu vrea să scoată un cablu pe sub tencuială după ce s-a montat tot.
În fine, temperatura. Vara, sub un acoperiș neventilat corect, se ajunge lejer la 45-50 de grade în spațiul tehnic dintre placă și învelitoare. Cablurile au un factor de corecție pentru temperatură ambiantă ridicată, iar un proiectant serios îl aplică. Practic, asta înseamnă că uneori se merge cu o secțiune mai mare decât ar rezulta din calculul standard.
Toate deciziile astea trebuie să pornească de la o verificare a instalației existente, pentru că o mansardă amenajată adaugă frecvent 3-5 kW la puterea absorbită a locuinței. Dacă branșamentul și tabloul general sunt dimensionate la limită, ceea ce se întâmplă des la case construite înainte de 2000, extinderea trebuie precedată de un upgrade, exact ca în situațiile descrise în articolul despre tabloul electric și când trebuie actualizat. Un proiect făcut de un electrician autorizat costă câteva sute de lei și este singurul document care îți dă certitudinea că nu ai plătit un spațiu frumos peste o problemă ascunsă în tavan.
